Programul de comerț și servicii de piață

Obiectivul Programului

Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare Program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MEEMA), prin Direcția de Antreprenoriat și Programe pentru IMM (DAPIMM) și Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 44/2020 privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art.107 şi 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L352/24.12.2013.

Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale acestora, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.

Schema de ajutor de minimis urmăreşte:

– întărirea capacităţii operatorilor economici de promovare a produselor şi serviciilor de piaţă;

– dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă.

Prezenta schema nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1407/2013 privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Schema de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

 

BENEFICIARI

Pot beneficia de alocație financiară nerambursabilă (AFN) în cadrul Programului operatorii economici (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr.361 din data de 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003), respectiv societăţi si societăţi cooperative, care îndeplinesc cumulativ la data solicitării următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înregistrați conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanti în afaceri şi se încadrează în categoria IMM, conform Legii 346/2004;

b) sunt persoane juridice (societăţi/societăţi cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta procedură (coduri CAEN conform Ordinului Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, cu modificările şi completările ulterioare, privind actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională);

c) sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere sau întreprinderi unice (grup de întreprinderi legate ce se comportă ca o întreprindere unică);

d) au cel puţin 2 ani calendaristici de la înfiinţare la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel puţin 3 luni anterior datei deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii;

e) au capital social integral privat;

f) societatea nu a beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani – 2019, 2018 și 2017. Asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot beneficia de AFN în cadrul prezentului program decât cu o singură societate, pentru care se verifică statutul de întreprindere unică.

g) nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.

h) au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro, la finele anului fiscal anterior (prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans);

i) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250, în anul fiscal anterior;

j) au sediul social, respectiv punctele de lucru/sediile secundare, sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

k) nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;

l) nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.

 

ALOCATIA FINANCIAR NERAMBURSABILA

Prin Program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (fără TVA), dar nu mai mult de valorile specificate în anexa nr. 2 la prezenta procedură. Valoarea maximă a AFN nu poate depăşi suma de 250.000 lei pentru fiecare beneficiar.

 

CHELTUIELI ELIGIBILE

a) achiziţionarea de echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii) conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora.

b) achiziţionarea de cititoare pentru cod de bare;

c) achiziţionarea de cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare;

d) achiziţionarea de aparate de marcat electronice fiscale;

e) achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard şi automatelor muzicale;

f) achiziţionarea de electro şi motostivuitoare conform grupa 2.3.6.8.1 din HG 2139/2004;

g) investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line sau pentru desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă.

h) achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale (ex. sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă). conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora;

i) achiziţionarea de autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu excepţia vehiculelor de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară şi activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport marfă, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o districţieclară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis.

j) certificarea unui sistem de management al calităţii/mediului/sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/siguranţei alimentelor, în conformitate cu unul din standardele: SR-EN-ISO 9001:2008(sistem de management al calităţii); SR-EN-ISO 14001:2005 (sistem de management de mediu); SR-EN-ISO 22000:2005 (sistem de management al siguranţei alimentelor); OHSAS 18001: 2007 (sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaționale), simplu sau integrat;

k) realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin altă pagină web şi care trebuie să fie funcţională la data depunerii cererii de eliberare a AFN si pe toata perioada de monitorizare;

l) achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie3 pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;

 

3Sursă regenerabilă de energie, conform definiţiei din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare.

4 Cursurile trebuie să fie în concordanţă cu activităţile pentru care se solicită finanţare conform responsabilităţilor din fişa postului pentru fiecare angajat care urmează a fi instruit.

5 Activitate/cheltuială eligibilă care poate fi efectuată înainte de semnarea contractului de finanţare, ca și comisionul de garantare aferent anului acordării garanției.

* Valoarea activului achiziţionat în cazul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă.

 

m) achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de comerţ sau servicii;

n) participarea la cursuri de instruire pentru formare/calificare profesională/specializare/ perfecţionare profesională în domeniul activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pentru care a solicitat finanţare, participarea la cursuri privind noţiuni fundamentale de igienă necesare în activităţile de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă4;

o) comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei, datorate instituțiilor financiare care emit garanții pentru credite, în cazul garanţiilor acordate pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de investiţii acceptate in cadrul Programului, pentru solicitanţii care utilizează credit pentru implementarea proiectului;p) consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului (maxim 8000 lei fără TVA)5. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

q) achiziţionarea de spaţii comerciale de comerţ sau prestări servicii în legatură directă cu activităţile codului CAEN pe care se accesează Programul. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă*;

 

(2) Pentru activităţile de implementare şi certificare a sistemelor de management, în vederea implementării şi certificării sistemelor de management se finanţează următoarele categorii de servicii:

a) cursuri de instruire pentru personalul implicat în activităţi legate de calitate/mediu/sănătatea și securitatea ocupațională/siguranța alimentelor (auditor intern);

b) consultanță privind întocmirea documentației de implementare a sistemelor de management;

c) certificarea sistemului de management al calităţii/mediului/sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/siguranţei alimentelor, simplu sau integrat.

 

Activitățile de consultanță prevăzute la pct. 4.2, alin. 1, lit. p) şi pct. 4.2, alin. (2), lit. b) nu pot depăşi cumulat 8000 lei fără TVA.

(3) Prin acest Program nu se finanţează activităţile de re-certificare a sistemelor de management; se finanţează numai extinderea certificării unui sistem de management la un sistem integrat.

(4) Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de instruire autorizate conform legii, care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv.

(5) Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

(6) Furnizorii de servicii de certificare eligibili în cadrul Programului pot fi numai organisme de certificare acreditate conform legii, în domeniul pentru care agentul economic beneficiar le solicită serviciile.

(7) Bunurile achiziţionate în cadrul programului pot fi mijloace fixe sau obiecte de inventar. În cazul mijloacelor fixe, acestea trebuie să aibă fără TVA, o valoare minimă de intrare de 2.500 lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Nu se permite achiziţionarea bunurilor care au constituit obiectul unei subvenţionări/finanţări nerambursabile din alte surse.

(8) Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane (cu exceptia comisionului de garantare), ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.

(9) Solicitanţii care au semnat contractul de finanţare au obligativitatea de a achiziţiona bunurile şi serviciile eligibile în condiţii de piaţă, cu respectarea principiilor prevăzute în legislatia în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziţie, respectiv să întocmească un dosar de achiziţie care să cuprindă: cereri de ofertă (minimum 3), ofertele primite trebuie să cuprindă şi datele de identificare ale ofertantului şi specificaţiile tehnice solicitate prin cererile de ofertă, un proces verbal semnat de reprezentantul legal al întreprinderii prin care să fie justificată alegerea ofertei câştigătoare, contractul/contractele cu furnizorul/furnizorii. Acest dosar va fi prezentat după încheierea contractului, la momentul depunerii decontului. Dosarul de achiziţie se întocmeşte pentru toate bunurile şi serviciile eligibile cu excepția comisionului de garantare și a consultanței. Nerespectarea cerinţelor de mai sus conduce la respingerea decontului.

(10) Beneficiarii sunt obligați să nu schimbe destinația bunurilor achiziţionate prin program, să le menţină în stare de funcţionare şi să le păstreze în proprietatea societăţii pe întreaga perioadă de monitorizare a programului, respectiv 3 ani, începând cu anul următor semnării contractului de finanțare (anii 2021, 2022, 2023). În caz contrar se va propune demararea procedurilor de recuperare a alocaţiei financiare nerambursabile, împreună cu dobânzile și penalităţile aferente.

Deschide chat
Ai nevoie de ajutor?
Te putem ajuta?