Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale
SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea facilitării diversificării prin înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă și reducerii sărăciei în spațiul rural.
OBIECTIVE:
- Crearea de noi activități neagricole, în special, pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii întreprinzători din mediul rural;
- Diversificarea economiei rurale prin creșterea numărului de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor și crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
- Încurajarea menținerii și dezvoltării activităților tradiționale;
BENEFICIARI
- Fermierii sau membrii unei gospodarii agricole din spațiul rural, care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată;
- Persoanele fizice neautorizate nu sunt eligibile;
- Micro-întreprinderi și întreprinderile mici din spațiul rural, care își propun activități non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului
- Micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii Cererii de finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii proiectului(start-ups)
SPRIJINUL NERAMBURSABIL:
- va fi acordat sub formă de primă în două tranșe astfel:
- 70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de finanțare;
- 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de afaceri fără a depăși 5 ani de la data semnării Contractuluide finanțare.
- va fi în valoare de:
- 70.000 Euro/ proiect în cazul activităților de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism
- 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități;